Obezitatea infantilă constituie o afecțiune medicală cu un impact major din punct de vedere medical, care afectează copiii și adolescenții. Este deosebit de îngrijorător având în vedere creșterea constantă a prevalenței excesului ponderal în rândul acestei categorii de vârste în ultimele decenii, dar și faptul că surplusul ponderal îi direcționează pe copii către probleme de sănătate, care, cândva, erau considerate complicații ale adultului de vârstă medie. 

Într-o mare măsură există argumente clare care certifică un aspect esențial, și anume că o astfel de problemă de sănătate publică justifică introducerea timpurie a unor mijloace de prevenție, consiliere nutrițională și inițierea precoce a terapiei medical nutriționale. Pe de altă parte, conștientizarea, expunerea și informarea în masă a părinților reprezintă o primă etapă în acest demers. Așadar, familiile în care obezitatea, ca boală, este subiectul principal, necesită o abordare medical-nutrițională cât mai rapidă și de lungă durată pentru schimbarea obiceiurilor și a comportamentelor alimentare. În rândul copiilor și a adolescenților cu suprapondere și obezitate, măsurile inițiate care vizează controlul ponderal nu trebuie, sub nicio formă, să influențeze dezvoltarea fiziologică. 

De cele mai multe ori, cauzele secundare de acumulare a kilogramelor, precum sindromul Mauriac sau sindromul adipozo-genital sau chiar alte substraturi endocrinologice sunt rare, iar principalul aspect care stă la baza acestui exces ponderal îl constituie dezechilibrul dintre aportul caloric și consumul energetic. Totodată, un factor major de risc recunoscut pentru obezitatea infantilă este excesul ponderal parenteral. Astfel, studiile au demonstrat că factorii genetici sunt situați înaintea celor de mediu în aceste cazuri, considerându-se că până la 70% din gradul de obezitate/statusul nutrițional al unui copil este atribuit predispoziției genetice. Există diverse mecanisme prin care ereditatea intervine în morfologia obezității, însă obiceiurile alimentare comune familiale nu trebuie desconsiderate. Așadar, modificările multiple din punct de vedere calitativ și, mai ales, cantitativ în rândul rutinei alimentare la părinți își pun o amprentă negativă și asupra copiilor. 

Un sentiment neutru care dăinuiește asupra majorității prărinților este reprezentat de frică, frica de neajuns, frica de a nu se dezvolta normal ca urmare a unei lipse de hrană, frică care de cele mai multe ori conduce către o supraestimare alimentară de către părinte asupra copilului. Obișnuințele și experiențele alimentare dobândite în cadrul familial se transmit fără precedent către cei mici. Pe de altă parte, aptitudini de recompensă definesc substanțial părinții moderni, conturând în subconștient o falsă imagine de supunere.