Simona Maria Bogdan

-Licențiat în Nutriție Clinică și Comunitară, UMF Timișoara.

-Membru fondator, Președinte Colegiul Dieteticienilor din Județul Timiș

-Vicepreședinte al Colegiului Dieteticienilor din România.

Despre mine:

În ceea ce mă privește, interacțiunea, munca cu oamenii, unicitatea fiecărui pacient care mi se adreseaza, este cea mai mare placere care îmi este oferită în plan profesional. Totodata, constituie și o provocarea permanentă de a oferi suport, empatie, adaptare și profesionalism.

Provocarea este că, deși, cu același gen de patologie sau diagnostic, fiecare persoană care este în fața mea prezintă detalii specifice și particularități. Nu există două persoane la fel, fapt pentru care, fiecare pacient, necesită o abordare unică și personalizată, ceea ce îmi oferă oportunitatea de a mă implica, de a mă adapta și evolua atât în plan profesional cât și în plan personal.  

Experiența mea practică în domeniul nutriției clinice, este rezultatul implicării în identificarea, evaluarea și soluționarea  personalizată a problemelor nutriționale, pe care pacienții cu diverse afecțiuni le întâmpină.

Dificultățile alimentare, problemele legate de nutriția corespunzătoare, pot să fie secundare unor afecțiuni diagnosticate, dar pot să fie și sursa care cauzeaza patologii sau disfuncții importante, adesea fiind foarte dificil de separat și de delimitat de către pacient. Astfel că, preocuparea mea permanentă este aceea, de a oferi soluții personalizate, adaptate și nu în ultimul rând, corelate cu întreaga atitudine terapeutică.

Dezvoltarea, perfecționarea și informarea permanentă este esențială și este unul din obiectivele mele, ca și a oricărui profesionist din domeniul sănătății, astfel că, experiența mea profesională este completată și într- o continuă dinamică, prin  participarea la activități științifice, cursuri și proiecte desfășurate în domeniul nutriției clinice.

Experiență profesională

Clinica Oncologie si Radioterapie Amethyst Timișoara (2021- în prezent)

-evaluarea statusului ponderal

-evaluarea conduitei alimentare

-elaborarea unui plan alimentar în funcție de tratamentul efectuat (chimioterapie și/sau radioterapie)

-plan alimentar adjuvant în combaterea efectelor secundare ale tratamentului

-alimentația pacientului cu colostomă

-alimentația enterală (sondă nasogastrică, PEG, sondă nasogastrica montată chirurgical)

Nutriție Bariatrica (2022- în prezent)

Clinicile Medicis Timișoara (2019 – 2022)

-Nutriție și dietetică personalizată

-Evaluarea și analiza problemelor nutriționale

-Evaluarea compoziției corporale

-Managementul obezității

-Dietoterapie (plan nutrițional) adecvat, funcție de patologie (cardiovasculară, renală, metabolică, endocrinologică, etc)

Educație și formare:

-2022- UMF Timișoara, Cursul Cancerul Gastric

-2021- Curs Nutritia Pacientului Oncologic, Cluj

-2019-2021 -UMF Timișoara – Master în Nutriție Clinică și Comunitară.

-2020 -UMF Timișoara – Curs Postuniversitar, Suplimente Alimentare.

-2016-2019 -UMF Timișoara – Nutriție și Dietetică.

Abilități

Limba Engleză – avansat

Limba Franceză – mediu

Cunoștințe utilizare PC – Microsoft Office, Word, Excel, Power Point

Alte abilități: fire comunicativă, empatică, deschisă,  lucrul în echipă , rezistență la stres, implicată, adaptabilă.