Boala cronică de rinichi se definește ca orice anomalie structurală sau funcțională apărută la nivelul rinichilor într-un interval de timp mai mare de 3 luni. Identificarea cauzei care a condus la apariția bolii cronice de rinichi este extrem de importantă, necesitând un tratament optim pentru a încetini progresia acesteia. Diabetul zaharat slab controlat constituie cea mai frecventă cauză. În acest caz termenul folosit este boala renală diabetică, o complicație microvasculară. Optimizarea controlului glicemic este imperios necesar în acest caz, reducând astfel riscul de apariție, dar și progresia afectării renale.

Markerii de afectare renală constau în evaluarea periodică a creatininei și estimarea ratei filtrării glomerulare (RFGe). În cazul bolii cronice de rinichi aceasta prezintă o valoare de sub 60 ml/min/1.73 m², determinarea albuminei și creatininei urinare pentru calculul raportului albumină/creatinină urinară (RAC), a cărui valoare mai mare de 30 mg/g indică o afectare renală. De asemenea, sedimentul urinar constituie o altă evaluare biologică care poate ajuta la determinarea cauzei.

Din nefericire, pacienții cu boala cronică de rinichi nu prezintă simptome până în stadiile avansate, când există o alterare semnificativă a funcției renale, astfel încât procentul de diagnosticare precoce în rândul acestor pacienți fiind relativ mic. Cu toate că nu există o reversibilitate a acestei patologii, ci dimpotrivă progresia variază de la o persoană la alta, aceasta poate fi încetinită, uneori chiar stagnantă pentru o perioadă lungă de timp. Screening-ul pentru boala cronică de rinichi trebuie să avizeze următoarele categorii de pacienți:

• Pacienți cu diabet zaharat tip 1 și tip 2 (în cel de-al doilea caz screening-ul va fi instituit încă de la diagnostic)
• Pacienți hipertensivi, care nu prezintă un control al tensiunii arteriale, necomplianți la tratamentul anithipertensiv
• Pacienți cu antecedente de litiază renală (termenul medical folosit pentru „pietre la rinichi sau nisip”)
• Istoric familial de boală cronică de rinichi
• Vârsta mai mare de 60 ani
• Expunere la substanțe renale toxice 
• Statut socioeconomic precar

Un aspect nutrițional important de reținut în contextul acestei patologii constă în CONTRAINDICAREA SCĂDERII PONDERALE în rândul acestor pacienți. Având în vedere faptul că boala cronică de rinichi este în prealabil o boală consumptivă, dacă există o indicație de scădere ponderală, aceasta ar trebui să fie realizată sub supravegherea strictă a medicului, aportul energetic în rândul pacienților cu obezitate fiind de minimum 25 kcal/kgc/zi și activitatea fizică regulată moderată de 150 minute/săptămână cu adaptarea exercițiilor în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

O altă caracteristică importantă a bolii cronice de rinichi din punct de vedere nutrițional este reprezentată de distribuția corectă a macronutrienților (proteine, glucide și lipide) dar și a micronutrienților, precum fosfor, potasiu, sodiu. Principalele surse de aport energetic vor fi lipidele și glucidele, iar până la adaptarea și acceptarea acestei condiții de către pacient și acomodarea cu noile recomandări nutriționale, este esențial ca alimentele consumate să fie cântărite cu ajutorul unui cântar de bucătărie.

Odată cu documentarea clinico-biologică a bolii cronice de rinichi, aportul proteic necesită o reevaluare prin reducerea excesului de proteine și identificarea proteinelor care conțin aminoaiczi esențiali, care de altfel sunt cunoscute și sub denumirea de proteine cu valoare biologică crescută pentru a asigura un aport optim ideal. Studiile în acest domeniu au demostrat că un consum ridicat de carne roșie se asociază cu o progresie mai accelerată a bolii cronice de rinichi. În stadiile incipiente, nu este există o recomandare pentru restricția proteică. Astfel, 0.8- 1 g proteine/kgc/zi este ideal. Ulterior, odată cu înaintarea în evoluție a bolii cronice de rinichi, necesarul de proteine ingerat este de 0.6-0.8 g/kgc/zi, cu evitarea reducerii și mai accentuate a acestuia, limita inferioară de siguranță proteică fiind de 0.6 g/kgc/zi. Utilizarea suplimentelor și/sau a medicamentelor care conțin creatină nu este recomandată. În stadiile finale, când singura opțiune terapeutică o reprezintă dializa, necesarul proteic va fi analizat și amplificat, calculul ulterior fiind determinat de către medic sau nutriționist.

Lipidele reprezintă macronutrienții care generează cea mai mare cantitate de kcal, respectiv 9 kcal/g. În orice patologie cronică și prin urmare și în afectarea renală, alegerea corectă din punct de vedere calitativ în ceea ce constă aportul de lipide este esențială. Sunt preferate lipidele polinesaturate vegetale (uleiuri presate la rece) sau mononesaturate (uleiul de avocado, de exemplu).

Valoarea fosforului în boala cronică de rinichi trebuie menținută sub pragul de 5.5 mg/dl. Principalii furnizori de fosfor sunt reprezentați de proteinele alimentare. Sursa cea mai consistentă o reprezintă proteinele de calitate sau animale, urmate de branza proaspătă, oleaginoase, alimente conservate etc.

Așadar, intervenția nutrițională prezintă un impact major asupra managementului corect al bolii cronice de rinichi, putând afirma că în realitate este indispensabilă. Obiectivele dietetice în rândul pacienților cu boală renală constau în menținerea stării nutriționale și prevenirea eventualelor deficite nutriționale și a dennutriției, prevenirea pierderii masei slabe/ țesut muscular, care poate fi ușor evaluată printr-o metodă non-invazivă relativ simplă, respectiv analiza corporală prin biomipedanță, reducerea rsicului adițional cardiovascular și nu în ultimul rând reducerea progresiei bolii și necesitatea de dializă.

Necesarul hidric și importanța cetodietei în rândul pacienților cu boala cronică de rinichi vor fi detaliate într-un viitor articol numai pe http://www.dennutrition.blog.

Accesează sursa